Criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu, una dintre cele mai importante personalități ale literaturii române, s-a stins din viață sâmbătă la vârsta de 84 de ani.

Potrivit Hotnews.ro, el era internat la Spitalul Elias din București.

„Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă durere încetarea din viață a academicianului Nicolae Manolescu (1939-2024), Președintele Uniunii Scriitorilor, director al săptămînalului «România literară», critic și istoric literar de mare reputație, una dintre cele mai mari personalități ale literaturii române din toate timpurile. Nicolae Manolescu s-a identificat cu literatura română, a fost în permanență în centrul literaturii vii, a fost îndrumător a sute de studenți și doctoranzi, ca profesor, precum și al tinerilor scriitori din mai multe generații. Ca om politic și ziarist de atitudine a militat pentru democrație și libertate. Prin dispariția lui Nicolae Manolescu, cultura română suferă o grea, ireparabilă pierdere”, se arată într-un anunț făcut de Uniunea Scriitorilor. 

De asemenea, reprezentanții Ministerului Culturii au transmis că vestea morții lui Nicolae Manolescu a fost primită cu întristare. 

„Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Rîmnicu Vâlcea. A absolvit liceul Gheorghe Lazăr la Sibiu, în 1956, și Facultatea de Filologie la București, în 1962. În 1974 obține titlul de Doctor în Litere cu studiul monografic Contradicția lui Maiorescu. A fost critic, istoric literar și eseist, editorialist, jurnalist, profesor de literatura română la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române (din 1997), președinte al Uniunii Scriitorilor din România și ambasador UNESCO la Paris. Din 1990 conduce revista România literară”, se arată în mesajul Ministerului Culturii. 

„Prin zestrea inestimabilă pe care o lasă în cufărul culturii române, memoria lui Nicolae Manolescu va rămâne vie nu doar pentru generațiile de studenți care l-au citit sau îl vor citi, ci și pentru fiecare dintre noi, atunci când simțim nevoia unei lecturi de specialitate, de calitate. Condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au apreciat!”, se încheie mesajul publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii. 

„Unul dintre marii critici literari și profesori ai culturii române, Nicolae Manolescu, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, în urma unui stop cardiac. Îi voi păstra amintirea vie”, a scris pe Facebook și Cristian Tudor Popescu.

Printre volumele semnate de Nicolae Manolescu se numără Lecturi infidele (1966), Metamorfozele poeziei (1968), Contradicția lui Maiorescu (1970), Sadoveanu sau utopia cărții (1976), Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, I-III (1980-1983), Cărțile au suflet (1995), Istoria critică a literaturii române (2008), Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursa lunga (2009).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!