Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la două zile de la împlinirea vârstei de 69 de ani şi de la lansarea ultimului său album. „10 ianuarie 2016 - David Bowie a murit liniştit, astăzi, înconjurat de familia sa, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul", au anunţat reprezentanţii artistului, pe contul oficial de Facebook al acestuia, precizând că înţeleg că multe persoane vor fi afectate la aflarea acestei informaţii, însă au solicitat să fie respectată intimitatea familiei în aceste momente dureroase.

Anunţul decesului a fost confirmat de fiul artistului, Duncan Bowie, pe Twitter. "Îmi pare foarte rău şi sunt întristat să vă confirm faptul că vestea este adevărată. Voi fi offline pentru o vreme. Vă iubesc pe toţi", a scris Duncan Bowie.

Potrivit agenţiei de ştii Mediafax, zvonuri legate de starea sa precară de sănătate au circulat de mai mulţi ani în lumea muzicii. Ultimul concert live susţinut de David Bowie a avut loc la New York, cu ocazia unui eveniment de caritate, în 2006.

Ultimul său album, al 28-lea din carieră, a fost intitulat „Blackstar” şi a fost lansat pe 8 ianuarie 2016, chiar în ziua în care împlinea 69 de ani. Presa internaţională arată că noul material discografic - care include şapte piese şi este disponibil pe CD şi pe vinil - i-a impresionat pe criticii din industria muzicală şi a reflectat pe deplin dorinţa artistului britanic de a explora noi tendinţe muzicale.

Artistul britanic era căsătorit din 1992 cu celebrul super-model Iman, cu care are o fiică, Alexandria Zahra Jones. David Bowie are şi un fiu, Duncan, care provine din prima lui căsătorie cu Angela Bowie.

Ultimul videoclip lansat de cântăreţul britanic, pe 17 decembrie 2015, a fost "Lazarus" (video), o piesă de pe albumul "Blackstar", video în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi. David Bowie a fost surprins, la sfârşitul lunii decembrie 2015, la New York, cu ocazia lansării piesei "Lazarus".

Mediafax scrie că David Bowie a fost un celebru cântăreţ, compozitor, producător şi inginer de sunet şi a câştigat mai multe premii BRIT, MTV Music Video şi Grammy. Activ pe parcursul a cinci decenii pe scena rock 'n' roll şi cunoscut prin faptul că-şi reinventa destul de des stilul de a cânta, Bowie a fost considerat un influent inovator, în special datorită pieselor sale din anii '70.

David Bowie a fost, de asemenea, actor de film şi teatru, regizor şi realizator de videoclipuri muzicale. Printre cele mai cunoscute albume ale sale se numără materialele discografice "Space Oddity" (1969), "Ziggy Stardust" (1972), "The Man Who Sold the World" (1970), "Aladdin Sane" (1973), "Station to Station" (1976), "Let's Dance" (1983), "The Buddha of Suburbia" (1993) şi "Earthling" (1997). Albumele starului britanic s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial.

Într-un sondaj realizat în anul 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziţia a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 de artişti britanici din lume. În 2004, revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artişti rock din toate timpurile, mai scrie Mediafax.