Scriitorul și filozoful Mihai Șora a murit sâmbătă, la vârsta de 106 ani.
Anunțul a fost făcut de soția lui, Luiza Palanciuc.
„Ai fost fericire pură”
„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima", a scris soția scriitorului, pe Facebook.
"Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare. Unii oameni ar trebui să trăiască veșnic – nu numai în Rai, unde, negreșit, tu vei sta, ci și pe punctul acesta albastru, boțul de apă și humă care plutește în spațiu și pe care opt miliarde de alte făpturi omenești – dar niciuna ca tine – conviețuiesc, se ceartă sau se iubesc, se războiesc ori își sunt – unele, altora – sprijin. E frig fără tine, iubitule”, a mai scris ea, semnându-se Aziul.
(sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Elevul lui Eliade
Născut pe 7 noiembrie 1916, în Timiș, comuna Ianova, în familia preotului ortodox Melentie Șora, originar din satul bihorean Feneriș.
În 1934, a absolvit Liceul „Constantin Diancovici-Loga” din Timișoara, unde a studiat filosofia și limbile clasice, latina și greaca, scrie libertatea.ro.
A absolvit Facultatea de Filosofie din cadrul Universității djn București, unde i-a avut profesori pe Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu și Mircea Eliade.
El a studiat filosofie la Sorbona, cu o bursă a guvernului de la Paris, iar apoi, din cauza ocupației germane, și-a continuat studiile la Universitatea din Grenoble (1940-1945). Aici și-a pregătit teza de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.
În 1948, a revenit în România și a lucrat ca funcţionar în cadrul Serviciului de presă la Ministerul de Externe (1948-1950), apoi a fost şef al redacţiei de literatură a Editurii în limbi străine de pe lângă Institutul Român pentru Relaţii Culturale cu Străinătatea (1951-1954), redactor-şef al compartimentului ''Moştenirea literară'' al Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, unde reia seriile "Biblioteca pentru toţi", ''Scriitori români'' ş.a.(1954-1969), precum şi şef al serviciului Biblioteci în cadrul Ministerului Învăţământului (1970-1977), de unde se pensionează.
Șora a fost primul ministru al Învăţământului după căderea regimului comunist, făcând parte din guvernul condus de Petre Roman. A demisionat din funcţie în semn de protest faţă de mineriadele din 13-15 iunie 1990, refuzând apoi să mai ocupe funcţii în cadrul administraţiei de stat, scrie digi24.ro.
(sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
Prezent la proteste
Opera lui Mihai Șora cuprinde „Du dialogue intérieur: Fragment d'une anthropologie métaphysique”, (1947), „Sarea pământului” (1978), „A fi, a face, a avea”, (1985), „Eu&tu&el&ea... sau dialogul generalizat” (1990), „Firul ierbii” (1998), „Câteva crochiuri și evocări” (2000), „Locuri commune” (2004), „Clipa & timpul” (2005).
El a fost căsătorit de două ori și are trei copii din prima căsătorie. În 2014, la vârsta de 98 de ani, s-a recăsătorit cu scriitoarea Luiza Palanciuc-Șora.
Chiar și după ce a îndeplinit 100 de ani, a rămas o persoană activă, cu un discurs public coerent și interesant. Foarte prezent în mediul online, Mihai Şora împărtăşea experienţele şi întâmplările cotidiene, dar şi versuri şi cugetări, iar pagina sa de Facebook era urmărită de peste peste 60.500 de fani, scrie news.ro.
De asemenea, el a devenit o figură publică asociată protestelor anti-guvernamentale din ultimii ani, fiind frecvent prezent la protestele stradale, denunțând proiecte cu potențial ecologic dezastruos sau modificarea legilor justiției, despre care spunea că ar putea anula eforturile anticorupție depuse în România.
A protestat în stradă, în București, împotriva faimoasei OUG 13, criticând dur politicienii: „Să te foloseşti de întunericul nopţii ca să strecori o lege aşa, e o ticăloşie. Lumea a ieşit în stradă ca să protesteze. Locul hoţului e la puşcărie. Nu în fruntea mesei şi nu în capul ţării”.
Unul dintre cele mai puternice mesaje ale filosofului faţă de modificarea codurilor penale a fost un avertisment privind libertatea românilor. ”Ceea ce au făcut guvernanţii în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina”, a scris Mihai Şora pe 1 februarie 2017, precizând că societatea s-a întors nu în 1990, ci în 1947.
„Mă simt acasă în Bihor”
La vârsta de 101 ani, Mihai Șora a primit premiul „Iosif Vulcan” la Zilele Revistei Familia, acordat pentru „dimensiunea modelatoare şi luminoasă a vieţii şi operei domniei sale".
Cu această ocazie, a vorbit despre rădăcinile sale bihorene, iar soția sa a prezentat un film făcut în satul natal al tatălui filozofului, Feneriș, din comuna Pocola.
„Mi-am petrecut o bună parte din copilărie aici. Simţi acel loc al părinţilor tăi şi al bunicilor tăi. (…) Bănăţenii, fiind foarte mândri şi uitându-se de sus la "venituri", era evident că şi pe tatăl meu îl catalogau drept aparţinând acestei categorii. Din solidaritate cu el, deşi născut în Banat, din mamă bănăţeană, eu mă consideram bihorean”, povestea, în film, Mihai Şora.
„Mereu am ţinut legătura cu rudele mele bihorene şi chiar nutrind un fel de sentiment de bihorean. (…) În Bihor nu m-am întâlnit cu mari bogăţii, care să ofere un fel de garanţie identitară. Aici totul era modest, era local, era îngrădit, chiar şi peisajul între Munţii Codrului şi Munţii Apuseni, într-un fel de oală, pe fundul căreia era aşezat pe un deal satul tatălui meu şi al rudelor mele paterne, Fenerişul", a spus filozoful.