Unul dintre cei mai controversaţi profesori ai Universităţii din Oradea, Vasile Bara, a decedat, la vârsta de 74 de ani, din cauza unei boli cronice.
Familia şi apropiaţii săi au anunţat vestea în rubrica specifică a ziarului "Crişana" de marţi.
"Cu nemărginită durere, anunţăm încetarea din viaţă, după o scurtă, dar grea suferinţă, a dragului nostru soţ, tată şi socru, prof. univ. dr. Vasile Bara, care, la 74 de ani, a pornit spre veşnicie lăsându-ne singuri şi trişti. Slujba de înmormântare va avea loc mâine, 31 martie 2021, de la ora 12.00, la Capela Haşaş a Cimitirului Municipal, unde va fi oficiat şi stâlpul, în această seară, de la ora 19.00. Dumnezeu să ierte şi să odihnească sufletul său mare şi generos. Familia îndurerată", se arată în anunţ.
Un "CV" greu
Un apropiat al defunctului Teodor Maghiar, "întemeietorul" Universităţii din Oradea, Vasile Bara, un veterinar format la 30 de ani şi "uns" profesor de protectorul său, a fost ani buni decanul Facultăţii de Protecţia Mediului şi şi-a câştigat faima prin scandaluri şi afaceri pe lângă lege, prezentate de-a lungul ultimilor două decenii în paginile BIHOREANULUI: hărţuirea sexuală a angajatelor, plagierea lucrărilor ştiinţifice, transformarea bazei didactice de la Sântimbreu în teren de braconaj şi a celei din Sânmartin în parcare pentru TIR-urile lui Doru Maghiar sunt doar câteva din învârtelile fostului decan.
Declinul carierei lui Bara a început în 2011, după ce un control intern al rectorului de-atunci, Cornel Antal, a scos la iveală că decanul a închiriat în condiţii oneroase un teren de zece hectare pe care facultatea îl avea la Carei, ca bază didactică. Bara nu doar că nu avea dreptul să semneze documentele, terenul fiind în administrarea Universităţii, dar banii aferenţi arendei nu au ajuns niciodată în conturile instituţiei.
Trimis în judecată
Pensionat cu forţa în 2012, după ce Senatul Universităţii nu şi-a mai dat acordul să rămână titular, Vasile Bara n-a dispărut din atenţia publică. În 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor l-au trimis în judecată, alături de alţi trei foşti colegi din facultate (secretarul şef al facultăţii, Zoriţa Cap, administratorul de patrimoniu al aceleiaşi facultăţi, Nicole Pregon, şi şeful de lucrări Ionel Oşvat) cu acuzaţiile de luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor publice.
Concret, Bara era acuzat că, între anii 2007 şi 2011, a luat mită de la trei foşti studenţi pentru a-i ajuta să promoveze fraudulos facultatea. Potrivit procurorilor, studenţii erau restanţieri la plata taxelor, dar secretara-şefă Zoriţa Cap nu i-a pus pe listele tinerilor propuşi spre exmatriculare, din acest motiv.
Rechizitoriul a arătat că fostul decan ar fi pretins şi primit de la cei trei studenţi mai multe sume de bani: 8.000 lei în iarna 2007-2008, 2.800 lei pentru plata unor produse electrocasnice în cursul anului universitar 2008-2009, plus 12.000 lei în primăvara anului 2010. La schimb, Bara a rezolvat ca profesorii "să-i accepte în examene în pofida absenţelor la cursuri şi să le acorde note de trecere la examenele susţinute, independent de nivelul de cunoştinţe".
Mai mult, în primăvara anului 2010, prin intermediul lui Pregon, Bara a mai pretins şi primit câte 500 euro de la fiecare student, pentru a le întocmi lucrările de licenţă şi, totodată, pentru a-i ajuta să promoveze examenul final.
Procesul este în derulare la Tribunalul Bihor, având următorul termen stabilit pentru data de 4 mai.