Cadavrul tânărului a fost găsit duminică dimineaţă pe malul Crişului, în zona Podului Intelectualilor, de către un pescar. "Bărbatul a fost identificat ca fiind un orădean de 32 de ani. Cadavrul nu prezintă urme vizibile de violenţă", a declarat inspectorul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Deocamdată, nu se cunosc împrejurările în care tânărul şi-a pierdut viaţa. Se pare, totuşi, că acesta s-ar fi deplasat pe aleea acoperită de zăpadă, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut, oprindu-se la aproximativ un metru şi jumătate de apă.

Corpul neînsufleţit a fost transportat la Medicina Legală şi urmează să fie supus necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. "În cauză nu există suspiciuni de omor, iar din primele date, cauza probabilă a decesului este hipotermia", a mai spus Alina Dinu.