Cel mai cunoscut cântăreţ de jazz din România, Johnny Răducanu, a decedat luni dimineaţă, la vârsta de 79 de ani.
Un echipaj SMURD a fost solicitat la casa artistului, iar medicii au constatat că Johnny Răducanu suferise un stop cardio-respirator. S-au făcut manevre de resuscitare, însă fără reuşită, decesul fiind declarat la ora 11.
Artistul avea 79 de ani, iar informaţia a fost făcută publică de Teatrul Naţional Bucureşti, unde Răducanu îi încânta pe spectatori cu muzica sa în spectacolul "Dialoguri şi fantezii în jazz", alături de Ion Caramitru. De altfel, Caramitru a şi confirmat informaţia despre decesul cântăreţului.
Născut în 1931 la Brăila, Johnny Răducanu era un contrabasist, pianist, compozitor, aranjor şi conducător de formaţie de etnie romă.
Pe numele său real Răducanu Creţu, s-a născut într-o familie de romi cu tradiţii muzicale de peste trei sute de ani, de pe timpul lăutarului Petre Creţu Solcanu. S-a remarcat ca un talentat interpret de jazz la contrabas încă de la 19 ani.
A făcut studii muzicale la Iaşi şi Cluj, apoi la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucureşti (clasa contrabas, 1953-1956). Îndrumător activ al tinerei generaţii, Johnny Răducanu este considerat un veteran al muzicii româneşti de jazz.