Bela Kamocsa s-a născut la Oradea, pe 24 decembrie 1944, şi a debutat în cariera muzicală în 1962, când, alături de Florin Bordeianu, Nicu Covaci, Claudiu Rotaru şi Pilu Stefanovici, a fondat celebra formaţie rock Phoenix, în care a cântat până în 1971, în cluburi de dans şi la Casa Studenţilor din Timişoara.

În 1968, cu Phoenix, a obţinut marele premiu Beat la Festivalul Studenţesc de la Iaşi.

După destrămarea formaţiei, Bela a cântat jazz împreună cu Paul Weiner şi Puba Hromadka, iar în 1982 a început să cânte vocal şi la chitară solo, alături de Johnny Bota, împreună cu care a fondat Bega Blues Band, trupă fanion pentru Timişoara.

A a cântat cu cei mai renumiţi jazzmeni români, precum Johnny Răducanu, Garbis Dedeian, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Marius Popp, dar şi cu artişti internaţionali.

În 2004, Bela Kamocsa a fost distins de către Primăria Timişoara cu premiul de excelenţă, iar în cadrul concertului aniversar Phoenix la 45 de ani, a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului. „Am fost înmărmurit de veste, a murit o parte din Phoenix. E unul din marii artişti ai Timişoarei şi e o mare pierdere pentru muzica românească în general", a declarat joi viceprimarul Adrian Orza.

Bela Kamocsa avea 66 de ani, era căsătorit, şi activa în formaţia Bega Blues Band. Trupul artistului va fi depus la o casă funerară din Timişoara şi va fi înmormânat sâmbătă, la Cimitirul din Calea Şagului.