Actorul Roger Moore, care l-a interpretat pe faimosul spion James Bond, a murit, marţi, în Elveţia. Într-un anunţ publicat pe reţeaua de socializare Twitter, familia sa a scris: ”Cu grea inimă, trebuie să vă împărtăşim vestea că tatăl nostru, Sir Roger Moore, a murit astăzi. Suntem cu toţii devastaţi”.

Actorul londonez a devenit faimos după ce l-a interpretat pe faimosul agent secret 007. Acesta a jucat rolul agentului 007 în şapte filme din seria "James Bond", între anii 1973 şi 1985.

Roger Moore şi-a început activitatea în 1945, jucând peste 91 de roluri în filme artistice şi de televiziune. În ultimii ani, a ales să-şi împrumute vocea pentru mai multe pelicule de animaţie şi a lansat recent o aplicaţie pentru poveşti de "noapte bună".

Marţi, copii lui Moore au anunţat decesul său la vârsta de 89 de ani în Elveţia spunând: „a murit astăzi...după o luptă scurtă, dar curajoasă cu cancerul”.

Moore  a fost personificarea gentlemanului britanic îmbrăcat în costum de trei piese, care s-a bucurat de o carieră fulminantă de-a lungul a opt decade. El şi-a devotat mare parte din timpul său muncii umanitare, devenind amasador al Bunăvoinţei în 1991.

Născut la 14 octombrie 1927, la Londra, britanicul Roger Moore a jucat în mai multe filme decât au văzut unii într-o viaţă şi a prestat şi în seriale de televiziune de mare succes. Serialul „Sfântul” la TV, apoi rolul James Bond (în şapte producţii 007) l-au tatuat în conştiinţa şi în memoria afectivă a publicului.

“La începutul primilor mei ani de actorie mi s-a spus că pentru a reuşi ai nevoie de personalitate, talent şi noroc în egală măsură”, a spus Moore pentru The Guardian în 2014. ”Nu sunt de acord cu asta. Pentru mine a fost 99% noroc. Nu e bine să fii talentat şi să nu te afli în locul potrivit la momentul potrivit.”

Moore a fost abordat pentru a juca personajul James Bond, dar datorită programului încărcat de filmări nu a găsit timp pentru acest rol. Abia când Sean Connery a renunţat complet la Bond, Moore a preluat rolul spionului şi a jucat în primul său film James Bond, în 1973, bine receptat de către public - „Live and Let Die”. Apoi a jucat în alte şase filme ca agentul 007 pe o perioadă de 12 ani, fiind cel mai longeviv actor care a jucat acest rol. Când s-a retras din rolul lui Bond, în 1985 avea 58 de ani.

În anul 2003, când Regina Elisabeta a II-a a Angliei l-a înnobilat, acordându-i titlul de Cavaler, gestul a părut nu atât o recunoaştere, cât o constatare. Roger Moore era deja Sir, înainte de a fi atins cu spada pe umăr.

Pe când avea 87 de ani, Sir Roger Moore a publicat o carte de memorii, care se numeşte chiar aşa: „Memorii”. Volumul a fost iute tradus şi în franceză şi, cu acel prilej, jurnaliştii de la Paris Match l-au luat la întrebări pe autor, care se stabilise de ani buni în Elveţia.

Răspunsurile actorului sunt antologice, de un umor nobil şi irezistibil.

„Când Sean Connery s-a retras, probabil că producătorii seriei James Bond m-au ales pe mine pentru că eram cea mai ieftină soluţie… Sau poate pentru că-i cunoşteam de la mesele de joc din cazinourile londoneze unde aveam obiceiul să pierd mult timp şi mulţi bani…”

„În seriale de televiziune, deşi ştiam că mi-aş putea compromite cariera de actor de cinema, am jucat de foame…”

„Mi-a plăcut foarte mult să joc Bond. La fel de mult le-a plăcut şi agentului meu şi bancherului şi soţiei mele…”

„Am părăsit singur seria când m-am uitat în oglindă şi am văzut că începusem să am pungi sub ochi şi puţintică guşă…”

„Să joc în filme, asta nu-mi lipseşte. Mi-e dor însă de cecurile pe care le încasam pe vremea când jucam…”

„Dacă există Dumnezeu, lucrurile se vor petrece bine pentru mine. Am făcut şi ceva greşeli, dar niciuna atât de gravă încât să merit să mă arunce la subsol…”