Meciul, desfăşurat în sala de sport a Colegiului Naţional Octavian Goga, a adus în faţa elevilor antrenorului Sebastian Tudor pe formaţia olteană Universitatea Craiova, ocupanta poziţiei a VII-a a clasamentului.
Desfăşurată în faţa unui public numerous, în mare majoritate elevi ai şcolii marghitene, jocul a fost început bine de orădeni, care s-au desprins încă din start şi au reuşit o primă repriză foarte bună, marcând în total 22 de goluri, timp în care au primit doar 13.
După pauză, antrenorul Tudor a schimbat echipa şi a introdus în teren mai mult garnitura a doua, situaţie care s-a reflectat pe tabelă, oaspeţii apropiindu-se de adversar. Nu suficient însă pentru a evita o înfrângere clară. Astfel, CSM s-a impus cu scorul de 38-32, într-un joc în care dacă ar fi evoluat pe toată durata confruntării cu echipa de bază s-ar fi impus mult mai clar.
Principalul marcator a fost Georgică Cîntec, autor a 12 goluri, jucător care vine după o accidentare, dar care şi-a intrat bine în mână şi a înscris goluri din mai toate poziţiile. El a fost urmat de Alex Farcaş, cu 8 reuşite, Andrei Macovei şi Valentin Iştoc, cu câte 4, Paul Nemenco, cu 3, Silvian Amihăesei şi Mădălin Banciu, cu câte 2 goluri, Şerban Matei şi Răzvan Farcaş, cu câte un gol. De la oaspeţi, principalul marcator a fost Andrei Păuna, cu 9 goluri.
"A fost o repriză foarte bună făcută de titulari, de primii şapte jucători. În a doua repriză am făcut schimbări. Din păcate, cei care stau pe bancă, rezervele, nu şi-au făcut datoria, nu prea au încredere în ei. Ar fi cazul însă să-şi revină şi ei, pentru că sunt echipe mai slab cotate în clasament, cum a fost Universitatea Craiova sau CSS Sighişoara, din etapa precedentă, unde le-am dat posibilitatea să joace", a declarat, la final, tehnicianul Sebastian Tudor.
Tehnicianul orădean a dorit să mulţumească şi directorului şcolii marghitene, Marcel Sas, pentru primirea avută şi organizarea de la acest joc.
În clasament, orădenii rămân cu punctaj maxim, din 8 jocuri având 8 victorii şi 24 de puncte.
În runda viitoare, CSM Oradea va evolua la Baia Mare, în compania celor de la Extrem.