Un bărbat de 40 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiștii din Salonta, fiind acuzat că a înșelat o femeie din localitate cu suma de 40.000 de lei, folosindu-se de metoda „spoofing” pentru a câștiga încrederea victimei.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de IPJ Bihor, suspectul a fost identificat și reținut pe 31 iulie de polițiștii Compartimentului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Salonta.
Anchetatorii spun că în data de 1 iulie, bărbatul ar fi contactat o femeie în vârstă de 40 de ani, din Salonta, pretinzând că este reprezentant al unor instituții publice și societăți bancare, arată IPJ Bihor. Ar fi convins-o să contracteze un credit bancar de 40.000 de lei și să-i transfere banii în euro.
„Astfel, folosind nume și calități mincinoase, sub pretextul că ar fi reprezentantul unor instituții publice și a unor societăți bancare, bărbatul ar fi determinat-o pe femeia de 40 de ani să solicite un credit bancar, în valoare de 40.000 de lei, iar după obținerea banilor, ar fi determinat-o să schimbe banii în euro și să îi transfere către un cont bancar al acestuia, cauzându-i astfel un prejudiciu de 40.000 de lei”, se arată în comunicatul IPJ.
În aceeași zi în care a fost reținut, polițiștii bihoreni au pus în aplicare și un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Salonta, la locuința suspectului din Râmnicu Vâlcea.
În urma percheziției, au fost ridicate mai multe dispozitive electronice – un calculator, un laptop și mai multe telefoane mobile – care ar fi fost folosite în activitatea infracțională, dar și documente, un baston telescopic și un box metalic.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din Salonta, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru a stabili întreaga activitate infracțională a bărbatului și pentru recuperarea prejudiciului.
La acțiune au participat și polițiști de investigații criminale din Râmnicu Vâlcea, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Vâlcea.