Virusul gripal a provocat al şaptelea deces în judeţul Bihor. Un bărbat în vârstă de 53 de ani a murit duminică, bolnav cu virusul gripal tip A, dar şi cu alte afecţiuni. Bărbatul era internat pe secţia ATI a Spitalului Judeţean din Oradea şi nu era vaccinat antigripal.

"Este vorba de un bărbat din Diosig, internat în spital pe 16 februarie. Suferea de hipertensiune arterială în stadiul doi şi era etilist cronic", a declarat şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, luni, pentru BIHOREANUL.

Numărul deceselor provocate de gripă ar putea creşte marţi. DSP Bihor aşteaptă informaţii de la Institutul Cantacuzino privind decesul unui alt bărbat, de 45 de ani, care la rândul său a fost suspect de gripă. Acesta, de loc din Ţeţchea, era internat tot la Spitalul Judeţean din Oradea încă din 7 februarie, suferea de mai multe afecţiuni şi a murit sâmbătă.

La nivel naţional, numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 79.