Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor a anunţat că descoperirea a fost făcută în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 5.30, în Punctul de Trecere a Frontierei prin Episcopia Bihor.

"Cu ocazia controlului documentelor de călătorie la trenul internaţional R 406 -1, care circula pe relaţia Braşov - Budapesta, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Borş au depistat în vagonul cuşetă al trenului respectiv o persoană de sex feminin care încerca să se sustragă controlului de frontieră şi să iasă ilegal din România", se arată într-un comunicat al IJPF Bihor.

Poliţiştii l-au legitimat şi pe singurul pasager al cuşetei unde a fost găsită femeia, un tânăr de 19 ani, din Piatra Neamţ, pe care l-au condus, împreună cu moldoveanca la SPF Borş pentru declaraţii.

Astfel, au descoperit că femeia din Republica Moldova, în vârstă de 32 ani, a intrat legal în ţară la începutul acestei luni şi voia să ajungă în Italia, la un loc de muncă pentru care urma să primească 2.000 de euro lunar. Dorind să o ajute, tânărul de 19 ani s-a oferit să o ascundă în compartimentul destinat bagajelor situat la intrarea în cuşetă.

Poliţiştii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat în cazul moldovencei, respectiv pentru trafic de migranţi, în ceea ce-l priveşte pe tânărul care a ajutat-o.