După ce un grup de lucru format din specialişti ai mai multor instituţii locale au stabilit că lacul termal din Băile 1 Mai a secat şi din vina forajelor ilegale făcute de localnicii din Sânmartin, îndeosebi de proprietarii de pensiuni, Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a demarat controale în zonă.

Primele luate la verificat au fost pensiunile care de-a lungul ultimelor două decenii au solicitat avize pentru forarea apei reci, inspectorii dorind să afle dacă nu cumva aceste pensiuni au forat mai adânc decât aveau permisiunea să o facă.

"În total, ABA Crişuri a eliberat avize către 17 societăţi, din care trei, Empir Tour, Macmex şi Pro Quadriga, aveau şi licenţă din partea Autorităţii Naţionale de Resurse Minerale pentru exploatarea apei geotermale", a declarat pentru BIHOREANUL Magyari Maria, director tehnic la ABA Crişuri. Astfel, inspectorii s-au orientat către cele 14 pensiuni care, teoretic, trebuiau să fi forat doar pentru apă rece.

"Una din aceste pensiuni, Pensiunea Veronica, nici nu a mai efectuat forajul, fiind racordată la reţeaua de apă şi canalizare. De asemenea, are contract cu SC Turism Felix pentru furnizare de apă termală", a precizat Claudiu Oros, unul din inspectorii ABA care au fost în teren.

Alte trei firme care au avut aviz ABA, Bobo Tur, Prelem Tomoioagă şi Tim Il Tur, şi-au făcut fântâni adânci de 12 metri, dar în prezent puţurile nu mai sunt puse în funcţiune, deoarece societăţile s-au racordat la reţeaua de apă.

La o altă pensiune verificată, Metropol, avizul a expirat fără ca lucrările să fie executate. "I-am spus administratorului să solicite un nou aviz, dacă doreşte să mai facă lucrările de forare. Pentru un nou aviz, va trebui şi să prezinte un nou studiu hidrogeologic", a precizat Oros.

Inspectorii au cerut tuturor celor au puţurile făcute să depună la sediul ABA Crişuri, în termen de o lună, macheta fişei forajului. "Acest document se eliberează la executarea forajului şi demonstrează adâncimea lui. Nu am dat deocamdată nicio amendă, urmând să verificăm aceste machete. De asemenea, vom continua controalele", a mai spus Oros.

Află mai multe despre forajele ilegale din Băi din articolul "Au furat de au secat! Staţiunile Felix şi 1 Mai vor dispărea din cauza furtului masiv de apă termală"