Un tânăr care s-a născut în România, a fost abandonat într-un cămin pentru minori cu dizabilităţi, iar apoi a fost adoptat în Anglia, uimeşte o lume întreagă cu voinţa lui.

Cornel Hrisca-Munn s-a născut în 1991, fără antebraţe şi cu un picior deformat. Potrivit Ştirile Pro TV, medicii i-au spus mamei că nu va trăi decât câteva zile, aşa că femeia l-a abandonat.

Cornel a ajuns într-un cămin pentru copii cu dizabilităţi şi, spre surprinderea tuturor, a început să-şi revină. Printr-o asociaţie umanitară din Marea Britanie, a ajuns să fie înfiat de o familie din această ţară, când avea doar un an şi jumătate.

S-a dovedit a fi un copil extrem de inteligent. A studiat la Oxford, dar uimeşte şi mai mult cu talentul său muzical. Tânărul iubeşte muzica rock, iar instrumentele preferate sunt tobele.

Chiar dacă nu are antebraţe, Cornel s-a încăpăţânat să cânte la tobe. Un videoclip postat pe YouTube, în care cântă melodia "Everlog" a trupei Foo Fighters, a adunat aproape 600.000 de vizualizări.