Dorin Corcheş a anunţat că în şedinţa de luni a Biroului Permanent Local, PDL Oradea a decis să ceară udemeriştilor o funcţie de vicepreşedinte al CJ şi una de viceprimar în Oradea, pentru a ajuta - susţine el - PNL şi UDMR să conducă mai bine oraşul şi judeţul pe vreme de criză.

"Conştientizăm realitatea traversată de orădeni şi de municipalitate în această perioadă, drept pentru care PDL, aşa cum şi-a asumat la nivel naţional, îşi doreşte asumarea de responsabilităţi şi în plan local. Din punct de vedere politic, dorim să solicităm partenerilor noştri de guvernare o funcţie de viceprimar al Oradiei şi una de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean", a zis Corcheş, într-o conferinţă de presă desfăşurată marţi.

Pedelistul a afirmat că va solicita pe această temă o întâlnire cu liderii locali maghiari, care să aibă loc săptămâna următoare, şi a adăugat că dacă aceştia nu vor accepta propunerea PDL îşi poate revizui atitudinea faţă de UDMR. "Cu UDMR avem un protocol încheiat în plan local, de susţinere reciprocă. Dacă UDMR nu doreşte (n.r. - să accepte pretenţia PDL), vom adopta o poziţie clară şi tranşantă. E opţiunea dumnealor şi ne vom poziţiona vizavi de această formaţiune politică nu ca partener, ci ca atitudine decentă de opoziţie", a spus Corcheş.

Cu ei, dar fără ei

Culmea este că, în condiţiile în care PDL vânează tocmai funcţiile ocupate de PNL (la CJ de Dumitru Voloşeniuc, iar la Primărie de Gheorghe Carp), Corcheş susţine că se gândeşte chiar să colaboreze cu liberalii orădeni. "Dorim să iniţiem o discuţie şi cu PNL, pentru a realiza o posibilă colaborare în plan local", a spus şeful PDL Oradea, afirmând că este cazul ca partidele să treacă peste animozităţile dintre ele. "Aceasta e atitudinea pe care vrem să o avem. Interesul orădenilor trebuie să fie prioritatea!", a declarat Corcheş, susţinând că "interesul public trebuie pus în faţa unei răfuieli politice".

Întrebat, ulterior, de BIHOREANUL dacă nu este aberant să vrea o colaborare cu liberalii orădeni în condiţiile în care le vrea funcţiile, Corcheş a spus că "nu e aberant, pentru că n-am discutat cele două posturi. N-am zis că vrem postul lui Ghiţă Carp sau pe-al lui Biro". "PNL are şi conducerea Primăriei, şi conducerea Consiliului Judeţean. Într-o astfel de situaţie trebuie să purtăm discuţii constructive şi cu reprezentanţii de vârf ai celor două instituţii", a mai spus el.

Şefii sunt de acord

Chestionat care este opinia conducerii PDL Bihor vizavi de această decizie, şeful pedeliştilor orădeni a spus că Biroul Permanent Judeţean este de acord. "Ştim care este poziţia BPJ, e de acord. Noi intenţionăm să avem discuţii în plan local, dar şi conducerea judeţeană va avea discuţii fireşti", a zis Corcheş.

El a mai afirmat că deocamdată nu se ştie ce pedelişti vor fi propuşi pentru ocuparea funcţiilor deţinute de PNL, explicând că o decizie de acest fel urmează să fie luată doar dacă se va ajunge la o înţelegere cu UDMR.

Corcheş a mai adăugat că, având cele două funcţii pe care nu le-a câştigat la vot în 2008, PDL ar putea ajuta mai bine Oradea şi Bihorul decât a făcut-o până acum. "PDL a contribuit punctual şi din opoziţie, dar astfel, Oradea ar avea şi mai multă susţinere guvernamentală", a concluzionat alesul local.