Comisia Electorală a Colegiului Medicilor Bihor a anunţat că alegerile organizate în zilele de 6-7 martie pentru desemnarea membrilor Consiliului Judeţean al Colegiului Medicilor Bihor, a reprezentanţilor acestei organizaţii în Adunarea Naţională a Colegiului Medicilor din România şi a Comisiei de cenzori a Colegiului Medicilor Bihor vor fi reluate, deoarece la scrutin s-au prezentat doar 163 medici din 2.277 membri cu drept de vot, ceea ce înseamnă o participare sub 10%.

"În urma verificării listelor de votare se constată că alegerile nu pot fi validate din cauza neîndeplinirii condiţiilor de participare de 2/3 din numărul membrilor cu drept de vot", a transmis preşedintele Comisiei Electorale a CM Bihor, dr. Aurora Galchiş.

Conform Regulamentului Colegiului Medicilor, s-a decis organizarea turului II de alegeri, acestea urmând să se desfăşoare în zilele de 18-19 martie, între orele 08.00-20.00 la sediul CM Bihor din Oradea, str. Mărăşeşti nr. 19.

În judeţul Bihor, din Colegiul Medicilor fac parte 1.692 medici primari şi specialişti cu drept de liberă practică, 362 rezidenţi de diferite specialităţi, 13 medici cu competenţă limitată şi 165 medici fără drept de liberă practică.