Emoţii mari pentru cei 6.453 de elevi bihoreni care au absolvit acum clasa a VIII-a, dar şi pentru părinţii lor deopotrivă. Luni, dis de dimineaţă, viitorii liceeni vor susţine primul examen din cadrul Evaluării Naţionale, cel la limba şi literatura română.

Şcolarii susţin examenele în şcolile din care provin, la nivelul judeţului existând peste 50 de şcoli care sunt şi centre zonale de preluare a subiectelor de la Bucureşti. Acestea transmit mai departe informaţia către unităţile de învăţământ arondate.

Foştii elevi de gimnaziu continuă examenele marţi, cu proba scrisă la limba şi literatura maternă, respectiv miercuri cu cea la matematică.

Notele obţinute de ei vor fi afişate vineri, până cel târziu la ora 14, tot la şcolile de unde provin elevii. Cei care consideră că au primit o notă incorectă, pot depune contestaţii vineri între orele 14 şi 18, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 27 iunie.

La finalul lunii, mai precis pe 29 iunie, elevii vor completa, împreună cu părinţii, fişele de înscriere la liceu. Ei vor trece, în ordinea preferinţele, codurile şcolilor şi specializărilor la care doresc să studieze în următorii ani.