Cine-ar fi crezut? Hoţii din România şi-au făcut Academie. Deşi pare o glumă, este vorba despre o reţea foarte bine închegată, care se antrena şi îşi punea la punct până în cel mai mic detaliu loviturile, fiind structurată după reguli militare. Nu mai puţin de 100 de membri au dat spargeri de 10 milioane de euro.

Potrivit gandul.info, gruparea a fost coordonată de Adrian Marin Botez, zis "Ţâţă", un individ care anul trecut a fost eliberat din greşeală de poliţişti din Arestul Capitalei, deşi a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru o tentativă de asasinat asupra interlopullui Puiu Mironescu din Bacău. Botez a fost prins abia în 16 ianuarie, după ce a fost căutat mai mult de şase luni.

Procurorii DIICOT au făcut, joi, 52 de percheziţii, pentru a destructura reţeaua de hoţi, acuzată că, în ultimii doi ani, au furat bijuterii şi ceasuri în valoare totală de aproximativ 10  milioane de euro, din magazine de lux din Europa.

Gruparea era intitulată "Academia Infractorilor Români", a cuprins peste 100 de membri şi era structurată după reguli militare. Conform gandul.info, hoţii erau antrenaţi timp de 90 de zile în case de antrenament închiriate în Bucureşti, Cluj, Constanţa, înainte de a fi trimişi să fure în străinătate.

Gruparea acţiona precum banda sârbă "Pantera Roz", avea contabili, avocaţi, iar hoţii se ghidau după un Cod de reguli stricte, scris şi organizat pe capitole, depunând jurământ, arată gandul.info.

Un jaf la magazin dura 60 de secunde, fiecare hoţ având repartizat un rol exact în jaf. Membrii grupării erau recrutaţi din judeţul Neamţ.  "Erau antrenaţi în imobile închiriate special pentru acest scop, cu geamuri acoperite cu folii negre. Erau aduşi aici cu saci negri pe cap, amprentaţi, li se întocmeau dosare personale, li se luau probe ADN. În aceste dosare erau menţionate numele şi datele personale ale membrilor familiei, ale rudelor şi prietenilor, ale prietenelor. Erau chestionaţi despre viciile pe care le aveau", a explicat presei centrale procurorul Giorgiana Hossu, adjunctul DIICOT.

În Academie exista un comandant suprem, un contabil, ofiţeri activi şi ofiţeri în rezervă, cu vârsta de peste 50 de ani, existau avocaţi care să îi apere pe membrii grupării acuzaţi în cadrul grupării de trădare sau de anumite greşeli. Hoţii au acţionat, începând cu 2013, în ţări precum Marea Britanie, Belgia, Andorra, Germania, Austria, Italia, Franţa, Olanda, Croaţia sau Slovenia.

Gruparea avea chiar şi un cod scris, intitulat  Regulamentul Academiei Infractorilor Români. "Este un cod cu capitole distincte, referitoare la pregătirea fizică, psihică, teoretică, practică şi de anchetă prin care trebuia să treacă fiecare membru", a mai explicat procurorul.

Codul infractorilor era structurat pe 5 capitole, iar în el se specifica că această grupare - Academia, era "înregistrată" la Europol, Interpol şi la DIICOT.

"Când unul dintre membrii grupării era capturat, el comunica întotdeauna cu liderul grupării, prin scrisori adresate familiei sale, în care liderul era atenţionat cu privire la greşelile comise care au dus la capturarea sa, la greşelile colegilor de echipă rămaşi în libertate. Liderul era asigurat de tăcerea celui arestat, gruparea funcţiona după legea Omerta – nu văd, nu aud, nu vorbesc", a mai spus Hossu. "Exista o regulă: dacă te caută şi te ia garda, te mai întorci acasă, niciodată nu te mai întorci când te caută şi te ia preotul. Oamenii erau încurajaţi astfel că vor scăpa dacă sunt arestaţi, dar niciodată să nu trădeze", a mai spus Hossu. "Li se spăla creierul", a considerat procurorul DIICOT Giorgiana Hossu.

Hoţii Academiei îşi făceau dinainte un plan bine pus la punct. Erau punctate magazinele de lux, erau stabilite măsurile de protecţie ale acestor magazine, traseele de fugă, căile de atac. "Nu se foloseau pentru fugă niciodată autoturisme. Tabăra infracţională era întotdeauna la periferia oraşelor. Jafurile erau comise şi ziua, şi noaptea, fiind folosite inclusiv cocktailuri Molotov pentru a pătrunde în magazin", a explicat procurorul Hossu.

De asemenea, deşi acţionau cu mare violenţă, hoţii se fereau să rănească persoanele pe care le imobilizau în timpul jafurilor şi nu foloseau niciodată arme de foc. Cineva se afla la uşă şi cronometra ca întregul jaf să nu dureze mai mult de 60 de secunde.

"Odată stabilite ţintele, membrii grupului se organizau în aşa fel încât să poată avea acces în magazinele de bijuterii vizate, acestea fiind de obicei protejate prin două uşi securizate, astfel că la intrare se prezentau doi dintre membrii grupului, uneori deghizaţi în femei, pentru a-i determina pe proprietari să deschidă prima uşă de acces, magazinele respective fiind dotate în general cu două uşi de acces tocmai pentru a împiedica jafurile. Ulterior, alţi membri ai grupării pătrundeau mascaţi, prin forţă, după care, prin utilizarea violenţelor şi sub ameninţare, spărgeau vitrinele, sustrăgînd ceasuri şi bijuterii, după care dispăreau pe rute diferite, abandonând la locul faptei uneltele folosite şi aruncând în locurile prestabilite sacii cu bunurile sustrase", arată un comunicat de presă al DIICOT.

Procurorii au pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile ale infractorilor din Academie. Printre ele se numără şi o limuzină Rolls Royce de culoare mov.

Legat de incidentul în care liderul grupării a fost eliberat din greşeală, cercetările au fost deschise după ce, în noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2014, la arestul Poliţiei Capitalei a venit o minută de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care se arăta că Adrian Marin Botez a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare. Angajaţii de la arest ar fi interpretat în mod greşit documentul trimis de instanţă şi ar fi crezut că Botez trebuie de fapt pus în libertate, astfel că acesta a fost eliberat în acea noapte. Adrian Botez a fost dat atunci în urmărire, poliţiştii reuşind să îl prindă după mai bine de şase luni.

În urma verificărilor interne făcute de Poliţia Română, Mihai Pruteanu, care se afla atunci la conducerea Poliţiei Capitalei, a fost sancţionat cu avertisment, iar ulterior a fost eliberat din funcţie, la cerere, de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.