Curtea de Apel București a respins definitiv acțiunea prin care Freedom House România solicita Ministerului Mediului date din sistemele SUMAL 1.0 și SUMAL 2.0, folosite pentru monitorizarea transporturilor de material lemnos și a activităților din domeniul forestier. Decizia întoarce soluția Tribunalului București, care îi dăduse inițial dreptate organizației și obligase Ministerul să furnizeze informațiile solicitate.

Potrivit PressHub, litigiul a pornit de la o solicitare formulată în 2024, prin care Freedom House România a cerut Ministerului Mediului exportul, în format CSV sau TXT, al unor date deja existente în bazele SUMAL.

„În 2024, Fundația Freedom House România a solicitat Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) exportul, în format CSV sau TXT, al datelor deja existente în bazele SUMAL 1.0 și SUMAL 2.0 – sistemele prin care statul urmărește transportul materialului lemnos și actele de punere în valoare a pădurilor. Tribunalul București a admis cererea, obligând ministerul să comunice informațiile solicitate. Curtea de Apel a casat însă soluția și a respins acțiunea Freedom House ca neîntemeiată”, anunță PressHub.

Ministerul a susținut, între altele, că anonimizarea a peste 43 milioane de avize ar presupune un volum disproporționat de muncă și a invocat inclusiv riscuri de securitate. În proces a intervenit și Serviciul de Telecomunicații Speciale, care a arătat că extragerea datelor ar pune o presiune suplimentară asupra sistemului și ar necesita implicarea personalului tehnic specializat.

Freedom House a subliniat, în schimb, că nu a cerut acces la sistemul SUMAL propriu-zis și nici crearea unor informații noi, ci exportarea unor date deja existente și structurate electronic.

„Decizia, luată de judecătorii Ana-Maria Mocanu, Ionuț Militaru și Andreea Mihaela Popescu, este definitivă. Ea lasă precedentul ca o autoritate publică să poată invoca volumul propriilor date drept motiv pentru a refuza accesul la ele – un raționament care, dus la extrem, ar permite oricărei instituții să se sustragă obligațiilor de transparență pur și simplu acumulând suficiente date încât extragerea lor să pară „disproporționată””, subliniază PressHub.ro.

Argumentele părților și implicațiile deciziei sunt prezentate pe larg de PressHub.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!