Circulaţia în zona Gării centrale a fost îngreunată timp de aproape două ore în urma unui accident rutier petrecut joi seară între un Mercedes clasa A cu numere de Italia şi un BMW, în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Berzei cu Ştefan cel Mare.

La locul accidentului, variantele martorilor oculari au fost diferite. În vreme ce unii declarau că Mercedesul circula în interiorul sensului giratoriu fiind izbit din plin de BMW-ul care rula cu viteză dinspre Episcopia, alţii spuneau că dimpotrivă: Mercedesul venea de pe strada Berzei şi s-a grăbit să intre în sensul giratoriu în care era deja BMW-ul, condus - cu viteză - de un tânăr din Salonta, în vârstă de 22 de ani.

De altfel, cea de-a doua ipoteză pare a fi cea care se confirmă - din primele cercetări ale poliţiştilor.

"În urma impactului, un autoturism (Mercedesul - n.r.) s-a răsturnat şi au rezultat două victime (şoferiţa şi pasagerul, un italian - n.r.) care au fost transportate la spital. În continuare facem cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul şi care dintre cei doi conducători auto a încălcat regulile de circulaţie", a precizat BIHOREANULUI comisarul şef Traian Marnea, de la Serviciul Poliţiei Rutiere, care a coordonat ancheta la faţa locului.

Impactul a fost violent. Mercedesul, condus de o orădeancă de 33 de ani, a derapat şi s-a răsucit pe şosea, fiind răsturnat într-o parte, pe scuarul din apropiere şi cu faţa spre sensul giratoriu, oprindu-se într-un indicator rutier. În vreme ce Mercedesul a fost distrus aproape în totalitate, BMW-ul a avut avariate doar capota şi aripa din partea dreaptă.

Deşi deocamdată culpa nu este clar conturată, dar pare că aparţine şoferiţei Mercedesului, martorii îl indicau vinovat "din oficiu" pe tânărul şofer de BMW, reproşându-i că are o maşină mult prea puternică pentru vârsta sa. La locul accidentului a ajuns şi familia acestuia din urmă, fapt ce a alimentat vociferările celor prezenţi, care le-au cerut jurnaliştilor să-l pozeze pe tânărul şofer. "Faceţi-i poză la vedetă! E vedetă, că i-au cumpărat mama şi tata BMW", au strigat câţiva tineri.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a arătat că nu au consumat băuturi alcoolice.