Accident grav, cu patru mașini, joi după amiază, pe Șoseaua Borșului, în Oradea, în zona în care întorc tramvaiele.
„Apelul 112 a fost făcut la ora 16.14. Accidentul rutier s-a produs pe Șoseaua Borșului, în municipiul Oradea, iar în accident au fost implicate patru autovehicule. Două persoane au fost transportate la spital pentru investigații medicale”, a declarat pentru BIHOREANUL comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.
Aceasta a mai precizat că la ora publicării acestei știri, traficul rutier pe sensul Borș-Oradea este blocat și dirijat de polițiștii rutieri aflați la fața locului, pe străzi laterale.
Traficul pe sensul opus de mers nu a fost afectat.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările producerii evenimentului rutier, acestea urmând să fie stabilite de ancheta polițiștilor Biroului Rutier Oradea, care efectuează cercetări la fața locului.
UPDATE, ora 17:45: Cozi întinse pe kilometri întregi
În zona accidentului s-au format cozi de mașini care se întind pe kilometri întregi.
Potrivit informațiilor transmise BIHOREANULUI de martori, „se circulă cu dificultate pe ambele sensuri de mers”, până în zona Faist.
Video: martor
UPDATE, ora 18:15: Șoferul unei dubițe a intrat pe contrasens
Potrivit informațiilor oferite de martori la fața locului, din câte se pare, șoferul dubiției a intrat pe contrasens, cu viteză, lovind o altă mașină pe care a proiectat-o în alta.
Din câte se pare, șoferului din dubă și s-ar fi făcut rău la volan, însă aceste aspecte urmează să fie verificate de polițiști.
Video: Dan Bureția
Vom reveni cu informații atunci când vor fi disponibile.