Trei adulți și doi copii au ajuns la spital, duminică seară, în urma unui accident produs pe DN 79 E, pe raza localității Fegernic.

„Apelul care sesiza evenimentul, în care au fost implicate 5 persoane (3 adulți și 2 copii) aflate în două autoturisme, a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, în jurul orei 19.40”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana - Bihor, lt. col. Caelia Roșca.

Potrivit acesteia, doi adulți, un bărbat și o femeie, au rămas încarcerați în unul dintre autoturismele avariate, fiind scoase dintre fiare de un echipaj de descarcerare. Ulterior, toate cele cinci persoane implicate în accident au fost transportate la Unitatea de Primire a Urgențelor, de la Spitalul Județean.

„Cele trei echipaje SMURD și echipajul SAJ au evaluat victimele și le-au acordat îngrijirile care se impuneau, transportându-le ulterior la UPU Oradea (cei trei adulți aflându-se în cod galben medical, iar cei doi minori, în cod verde medical - răniți ușor)”, a mai precizat Camelia Roșca.

La ora publicării acestei știri, traficul în zonă este îngreunat.


foto: Facebook / Grupul INFO TRAFIC Oradea BIHOR / Ioana Durnea

Din primele informații, cele două mașini implicate au fost proiectate în șanț.

„Traficul rutier se desfășoară pe o bandă, alternativ, polițiștii rutieri urmează să facă cercetările la fața locului”, a precizat BIHOREANULUI purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța, în jurul orei 20.50.

La caz au intervenit 4 echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita și Gărzii de Intervenție Sălard, cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de lucru cu apă și spumă și cu cele 2 ambulanțe SMURD ale subunităților, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

UPDATE, ora 21.55: Trafic reluat

Potrivit reprezentanței Poliției Bihor, traficul a fost reluat pe ambele sensuri în zona producerii accidentului rutier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!