Trafic blocat luni după-amiază pe Drumul Național 19, între Oradea și Biharia, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme.

Potrivit informațiilor preliminare, transmise de comisar-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliție al Județului Bihor, apelul la 112 a fost efectuat la ora 15.49.

La fața locului au fost mobilizate echipaje de intervenție din cadrul ISU Crișana și echipaje ale polițiștilor rutieri.

Se pare că o femeie a fost găsită încarcerată într-unul dintre autoturisme, însă este conștientă. Alte trei persoane au fost evaluate medical la locul accidentului, toate fiind conștiente, potrivit unor surse.

Cel puțin unul dintre autoturisme a ajuns în afara carosabilului, în urma impactului. 

La ora 16.20, traficul rutier era complet blocat în zona producerii accidentului. Polițiștii rutieri vor efectua cercetarea la fața locului pentru a stabili cauzele producerii evenimentului.

UPDATE: 4 persoane, duse la Urgențe. Două, în stare gravă 

În cele 4 autoturisme erau îmbarcate 9 persoane.

Echipajul de descarcerare al ISU a acționat pentru evacuarea unei femei, o șoferiță, rămasă captivă într-unul dintre autoturismele avariate. Aceasta și un minor au fost duși cu răni grave la spital. 

„Echipajele medicale și paramedicale au evaluat cele nouă persoane implicate și au acordat îngrijiri medicale celor patru victime – doi adulți și doi minori – care au fost ulterior transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean. Două dintre acestea, o femeie și un copil, se aflau în stare gravă”, a declarat pentru BIHOREANUL lt. col. Camelia Roșca, purtătoarea de cuvânt a ISU Crișana.

La fața locului, ISU a mobilizat echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, precum și din cadrul Gărzii de Intervenție Sălard. Au intervenit două ambulanțe SMURD de tip B2, două motociclete SMURD, o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). 

UPDATE: Doi adulți și doi copii au ajuns la UPU

Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, la spital au ajuns doi adulți și doi copii.

Potrivit acestuia, un băiețel în vârstă de 6 ani, care are mai multe răni la nivelul membrelor și un mic traumatism cerebral, va fi transportat la Spitalul de pe Coposu (fostul spital municipal), unde există și un compartiment de primire urgențe pentru copii, pentru suturarea plăgilor.

O fetiță de 9 ani, cu escoriații, nu a rămas internată în spital, fiind lăsată să plece acasă.

Femeia, care s-a ales cu fractură deschisă de membru superior, va rămâne internată la secția de Ortopedie a Spitalului Județean.

De asemenea, un bărbat cu leziuni minore va pleca acasă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!