Accident devastator, luni dimineață pe DN 19, în jurul orei 10.25, la Diosig. O fetiță în vârstă de un an și 3 luni a murit, iar alte 3 persoane sunt rănite după ce două mașini s-au ciocnit. Printre răniți se află și o tânără de aproximativ 20 de ani, mama copilei, care este însărcinată.

"Accidentul s-a produs pe DN 19, la ieşirea înspre Cadea, poliţiştii efectuează cercetări la locul evenimentului rutier", a declarat BIHOREANULUI Ioana Lascău, ofiţer de presă în cadrul Biroului de Presă a Poliţiei Bihor.

Din câte se pare, o autoutilitară a pătruns pe contrasens şi a intrat forntal într-un autoturism.

"Evenimentul rutier s-a soldat cu 4 victime. Ajunse la locul producerii accidentului, echipajele medicale au procedat la acordarea primului ajutor persoanelor rănite, respectiv la efectuarea manevrelor de resuscitare în cazul unui copil în vârstă de 1 an şi 3 luni, o fetiţă. Din nefericire, însă, în cazul acesteia a fost declarat decesul", a declarat căpitanul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Trei persoane, două femei şi un bărbat, au fost transportate la Unitatea de Primire a Spitalului Judeţean, pentru îngrijiri și investigaţii suplimentare.

O tânără de aproximativ 20 de ani, însărcinată, a fost intubată, o altă femeie, de aproximativ 50 de ani, avea contuzie toracică şi bărbatul avea fractură de membru superior stâng.

Potrivit Poliţiei Bihor, traficul în zonă este îngreunat. "Se circulă alternativ, pe o bandă", a mai spus Ioana Lascău.

Purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roșca, a mai precizat că la faţa locului au fost mobilizate două echipaje pompieri militari din cadrul Staţiei Săcueni, cu o autospecială cu modul de descarcerare şi o ambulanţă de tip B2, cu paramedici, echipajul de Terapie Intensivă al SMURD Oradea şi două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă.