Trei persoane au fost rănite luni, în urma unui accident cu trei autoturisme, care s-a produs pe DN76 în localitatea bihoreană Ceica.

Accidentul rutier s-a produs într-o curbă, la intersecţia cu drumul care duce spre localitatea Ceişoara. Incidentul a fost sesizat la 112 la ora 16.14.

Potrivit purtătoarei de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, în urma ciocnirii celor trei autoturisme, trei persoane au fost rănite, au primit îngrijiri medicale la faţa locului şi urmează să fie transportate la spital.

La momentul transmiterii acestei ştiri, traficul în zonă era îngreunat. „Pe sensul de deplasare Beiuş – Oradea se circulă pe drumul naţional, iar pe sensul de deplasare Oradea – Beiuş, traficul a fost deviat pe o stradă lăturalnică şi este dirijat de poliţiştii beiuşeni aflaţi în teren", a declarat, pentru BIHOREANUL, reprezentanta IPJ Bihor. 

Deocamdată nu există informații cu privire la cauzele și dinamica accidentului rutier. Polițiștii rutieri beiușeni urmează să facă cercetări la fața locului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!