Accident de toată pomina sâmbătă seară, la intersecţia străzilor Cuza Vodă cu Avram Iancu. Şoferiţa unui Mercedes cu numere de Italia ce venea dinspre piaţa mare nu a oprit la Stop şi a intrat în plin în alte două maşini: un Volkswagen Polo, aparţinând unui echipaj de ştiri Digi 24, şi un Volkswagen Golf.

Potrivit poliţiştilor şi martorilor de la faţa locului, Mercedesul a intrat în intersecţie fără să se asigure, izbind în plin cele două maşini. "Ştiu doar că m-am rotit în intersecţie, dar efectiv nici nu am apucat să realizez ce se întâmplă. Nici nu cunosc oraşul", a declarat BIHOREANULUI şoferiţa.

Celelalte două maşini circulau regulamentar: Polo-ul venea dinspre Pompieri, iar în el se afla un cameraman care se îndrepta la o ştire în Parcul 1 Decembrie, iar Golful din sens opus.

Din impactul cu Mercedesul, două airbaguri ale Poloului au fost declanşate, faţa a fost efectiv distrusă, piese din maşină împrăştiindu-se pe toată lăţimea carosabilului. Şi Mercedesul a avut faţa destul de şifonată, iar Golful a scăpat mai ieftin, însă cert e că şi el a avut nevoie să fie transportat pe o platformă.

Numai norocul a făcut ca nici unul dintre ocupanţii maşinilor să nu fie rănit.