Accident groaznic, miercuri, pe DN 6, în sectorul Gura Văii, din Mehedinţi. Un bihorean a murit, iar soţia sa este rănită, după ce autoturismul în care se aflau a fost prins între două TIR-uri.

Deocamdată nu sunt clare împrejurările producerii evenimentului rutier. O parte a presei scrie că primele cercetări ale poliţiştilor arătau că accidentul ar fi fost generat de şoferul autoturismului, care ar fi încercat să depăşească şi a ajuns pe contrasens, izbindu-se de un TIR care circula regulamentar.

"În urma impactului, şoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, iar în momentul în care a încercat să redreseze autovehiculul, s-a izbit de un alt TIR care circula în spatele autoturismului", a declarat Mădălina Lidia Viziru, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Mehedinţi, citată de jurnalulolteniei.ro.

Într-o altă declaraţie, pentru Agerpres, însă, Viziru a declarat că investigaţiile indică, în această etapă, că de fapt şoferul unuia dintre TIR-uri ar fi stat la baza accidentului: "Presupunem că unul dintre conducătorii autotrenurilor a adormit la volan, a pătruns pe contrasens, a lovit un autoturism care a ricoşat într-un alt autovehicul", a declarat Viziru, înainte ca cercetările la faţa locului să se fi încheiat.

Investigaţiile sunt continuate de poliţişti pentru determinarea exactă a cauzelor accidentului.

Cert este că, în urma impactului, cele două TIR-uri tiruri au fost cuprinse de flăcări şi s-au făcut scrum. Şoferul bihorean a decedat imediat, iar o femeie, despre care jurnaliştii scriu că e soţia acestuia, a fost rănită şi dusă la spital.

A mai murit şi conducătorul unuia dintre autotrenuri, carbonizat. Şoferul celuilat celuilalt TIR este rănit uşor şi a primit asistenţă medicală de urgenţă la locul accidentului.

Mobilizarea de forţe la evenimentul rutier a fost impresionantă. Au acţionat nouă echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului şi descarcerare, şapte echipaje de poliţie şi patru ambulanţe.

(Sursa foto: Alexandra Georgescu, www.adevarul.ro)