Un accident grav s-a produs marţi după amiază în judeţul Arad, afectând traficul feroviar inclusiv în judeţul Bihor. O tânără şoferiţă de 22 de ani a decedat, după ce nu a oprit maşina la trecerea peste calea ferată, fiind izbită în plin de trenul privat Interregional 10501 care circula pe relaţia Timişoara Nord - Oradea. Circulaţia feroviară a fost întreruptă, mai multe garnituri staţionând şi înregistrând întârzieri.
Conform unui comunicat al CFR, accidentul s-a produs în jurul orei 16.
"Ca urmare a neasigurării de către conducătorul auto la trecerea la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Nădab - Şimand, s-a produs lovirea unui autoturism de către trenul privat Interregional 10501, care circulă în relaţia Timişoara Nord – Oradea.
Din informaţiile transmise de la locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul Interregional nu au fost răniţi, accidentul rutier soldându-se cu decesul unui pasager din autoturism", arată comunicatul.
Potrivit polițiștilor, tânăra se afla singură în mașină.
"Din cercetări a reieşit că o femeie de 22 de ani, din localitatea Nădab, care conducea un autoturism pe D.N.79, a intrat în coliziune cu un tren regional care se deplasa dinspre Timişoara spre Oradea. În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei autoturismului care se afla singură în vehicul", a declarat pentru site-ul arad24.net, inspector Livia Pescar, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Imaginile de la fața locului sunt răvășitoare. Practic, mașina a fost complet zdrobită.
Trenurile afectate de acest accident şi care, la ora publicării acestei știri, aşteaptă redeschiderea circulaţiei şi finalizarea a cercetărilor de la faţa locului sunt următoarele:
R 3474 Arad - Chişineu Criş, care staţionează în Şimand de la ora 16:36;
IR 1533 Timişoara Nord - Satu Mare, care staţionează în Şimand de la ora 17.38;
R 3116 Oradea - Timişoara Nord, care staţionează în Nădab de la ora 17:34.
"Menţionăm faptul că, toate trenurile staţionate temporar, până la finalizarea cercetărilor de la locul accidentului rutier, sunt alimentate cu energie electrică şi căldură", mai arată CFR.