Accident frontal, joi la prânz, între localităţile bihorene Leş şi Miersig, după ce două maşini s-au lovit, deocamdată din motive necunoscute.

Potrivit căpitanului Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în evenimentul rutier au fost implicate 6 persoane.

"Toate cele 6 persoane erau conştiente, nimeni nu a necesitat descarcerare. La locul accidentului s-au deplasat autospeciala de transport personal şi victime multiple, echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, echipajul de prim ajutor calificat al Detaşamentului 2 şi 3 echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă", a precizat Roşca.

Echipajele medicale de urgenţă au evaluat starea victimelor şi le-au acordat primele îngrijiri necesare, în total trei persoane, un adult şi doi copii, fiind transportate la spital. 

Din primele informaţii, cei doi copii au vârste de 3 şi 4 ani şi, la fel ca adultul, au traumatisme cranio-cerebrale şi contuzii, însă starea lor este bună, viaţa lor nefiind pusă în pericol.

Cele două autoturisme implicate în accident sunt un VW Passat, cu număr de înmatriculare de Bihor, şi un Opel înmatriculat în Cluj. Din impact, Opelul a fost proiectat în şanţ, cu roţile în sus.

"Cercetările la locul accidentului sunt în curs de desfăşurare", a declarat şi purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Poliţia Bihor, accidentul s-a petrecut după ce unul dintre şoferii maşinilor, un bărbat de 30 de ani, din Livada de Bihor, "în timp ce conducea un autoturism, pe fondul neatenției în conducere a pătuns pe contrasens". "Astfel, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 36 de ani, din comuna Sânmartin", se menţionează în document. 

În total, arată informarea, cinci persoane de 36, 64, 58, 3 și 6 ani, toate din municipiul Oradea, pasagere în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni ușoare.

"Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului", arată comunicatul.