Accident grav, în noaptea de luni spre marți, în județul Timiș. Patru oameni au murit, iar al cincilea s-a stins la spital, după ce un șofer a pierdut controlul volanului. Singurul supraviețuitor este un copil, care și-a pierdut ambii părinți în evenimentul rutier, anunță DigiFM.

Potrivit site-ului opiniatimisoarei.ro, care publică și imagini de la fața locului, șoferul a ratat o curbă, între localitățile Uivar și Pustiniș, și mașina a plonjat într-un canal.

Un șofer de 45 de ani a ratat o curbă aflată la ieșirea din Uivar, autoturismul scăpat de sub control, a zburat de pe carosabil, a rulat pe iarbă aproximativ 10 metri, apoi a lovit calea ferată dezafectată ce traversează zona, pe care a îndoit-o. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat, iar ciocnirea i-a amplificat viteza de rostogolire. S-a dat peste cap aproape 50 de metri, oprindu-se în vegetația din apropierea caii ferate, arată sursa citată.

În total, în mașina cu numere de Belgia, se aflau 6 persoane, deși mașina avea locuri doar pentru 5. Site-ul citat scrie că ocupanții mașinii fuseseră peste zi la Jimbolia și se întorceau acasă la Toager. Pe drum li s-a făcut foame și au oprit în Uivar la o pizzerie, iar când au plecat de acolo, pentru că se făcuse târziu, șoferul a călcat pedala de accelerație.

Un șofer de autobuz a asistat la întreaga scenă și a fost primul care a sărit să îi ajute pe ocupanții mașinii. Toți fuseseră, însă, încarcerați, astfel că omul a sunat la 112.

Patru dintre persoane au murit pe loc, iar una ulterior, la spital.

“Au decedat patru persoane, respectiv trei bărbaţi, printre care şi şoferul autoturismului şi o femeie, cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani, iar un bărbat de 39 de ani şi un minor de opt ani au fost răniţi şi transportaţi la spital”, a explicat, în primă etapă, Aurora Voicilă, purtător de cuvânt Poliției Timiș.

Singurul supraviețuitor al accidentului este copilul de 8 ani, care a supraviețuit ca prin minune. Acesta se afla pe bancheta din spate, în braţele părinţilor, mai scrie presa.

Potrivit DigiFM, copilul a fost rănit ușor, însă este în stare de șoc, după ce și-a pierdut ambii părinți în evenimentul rutier.

Accidentul este unul dintre cele mai grave petrecute în județul Timiș în ultimii ani.