O femeie a murit, iar alta a fost grav rănită, în urma unui grav accident produs, marţi seară, în Capitală, zona Baicului, cu şase maşini implicate.

Potrivit Digi 24, cele două femei încercaseră să iasă dintr-o parcare, când, se pare, şoferiţa nu s-a asigurat corespunzător, fiind izbită în plin de o maşină care circula cu viteză.

Impactul a fost devastator. Prima maşină a izbucnit în flăcări, fiind proiectată în altele 4, care au luat foc.

La faţa locului, salvatorii chemaţi au găsit trei victime, dintre care una, o femeie de 35 de ani, a murit la spital, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov Daniel Vasile, notează realitatea.net.

Potrivit ISU, victimele au vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani şi au fost găsite de salvatori în afara maşinilor în stare de inconştienţă.

Echipajele de intervenţie au acţionat cu două autospeciale cu apă şi spumă şi au stins incendiul în care au fost implicate autoturismele.

O altă victimă, de 18 ani, care se pare că este sora victimei decedate, prezintă arsuri la nivelul căilor respiratorii şi a fost intubată. Ea are arsuri în procent ridicat şi pe suprafaţa corporală şi a fost transportată la Spitalul Floreasca.