Un nou accident grav s-a produs vineri în Bihor, pe Centura Aleșd, în care au fost implicate două autoturisme și o motocicletă.
Conform agentului șef Alin Laza, de la Biroul de presă al Poliției Bihor, evenimentul a fost anunța la 112 la ora 12.10.
„În urma accidentului rutier, conducătorul motocicletei a suferit leziuni, în prezent aplicându-i-se manevre de resuscitare de către personalul medical aflat la fața locului”, arată Laza.
La ora publicării acestei știri, traficul rutier este blocat pe respectivul tronson de drum și deviat pe D.N.1, prin centrul orașului Aleșd, dirijat de polițiștii rutieri.
„Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a mai precizat acesta.
UPDATE, ora 13.40: Motociclistul a murit
„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de personalul medical, a fost declarat decesul persoanei, la fața locului”, a anunțat reprezentantul Poliției Bihor.
Motociclistul avea 43 de ani și era din municipiul Brașov.
Polițiștii rutieri continuă ancheta la fața locului.
Traficul rutier este în continuare blocat în zona producerii accidentului.
UPDATE, ora 15.40: Trafic reluat
„Traficul rutier a fost reluat în condiții normale”, a transmis agent șef Alin Laza.
(video: Aleșd Online)