Două persoane au fost rănite, dintre care una în stare gravă, fiind resuscitată - fără succes - la fața locului, în urma unui accident produs luni pe DN 19, între Tarcea și Valea lui Mihai.

Sesizarea la 112 a fost la ora 12.38.

„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident au fost implicate două autoturisme. În urma accidentului rutier, o persoană este investigată medical la fața locului și urmează să fie transportată la spital, iar o altă persoană a suferit multiple leziuni, iar în prezent îi sunt efectuate manevre de resuscitare, la fața locului, de către personalul medical specializat”, a anunțat agentul șef Alin Laza, de la Biroul de presă al Poliției Bihor.

Momentan, traficul rutier este blocat pe respectiva porțiune de drum.

Polițiștii Biroului Rutier Marghita urmează să facă cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE, ora 13.23: Persoana resuscitată este unul dintre șoferi

Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor, lt. col. Camelia Roșca, a precizat că victima încarcerată este unul dintre șoferi. 

„Pompierii militari au acționat pentru evacuarea unuia dintre șoferi, rămas încarcerat și aflat în stop cardio-respirator, predându-l echipajelor SMURD și SAJ, care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, operațiune care continuă și în momentul de față. Celălalt șofer a fost asistat medical la fața locului și transportat ulterior la spital”, a anunțat reprezentanta ISU.

La fața locului, au fost mobilizate trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Valea lui Mihai și Detașamentului Marghita, cu o autospecială de descarcerare grea, cu o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială  de intervenție, medicul SMURD cu autospeciala medicului de urgență și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

UPDATE, ora 13.30: Trafic deviat

Poliția anunță că traficul rutier pe sensul de mers Satu Mare - Oradea este deviat pe drumul comunal 7, pe ruta Valea lui Mihai - Șimian - Șilindru - Săcueni.

UPDATE, ora 13.41: Șoferul resuscitat a decedat

„Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, medicul declarând decesul acesteia”, a anunțat Camelia Roșca.

UPDATE, ora 13.48: Șoferul decedat, din Valea lui Mihai

Potrivit Poliției Bihor, persoana decedată este un bărbat, de 72 de ani, din localitatea Valea lui Mihai, județul Bihor.

„Cercetările continuă pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat Alin Laza.

UPDATE, ora 14.46: Trafic reluat

Traficul rutier a fost reluat în condiții normale, a anunțat Poliția.
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!