Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă seara pe drumul comunal 59, în afara localității Haieu. Un biciclist a fost rănit critic după ce a fost acroșat de un autoturism.

Potrivit comisarului-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a IPJ Bihor, apelul la 112 a fost făcut la ora 21.21. La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene.

„Din primele investigații efectuate de polițiști, la fața locului, s-a constatat că în accident a fost implicat un autoturism, care, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, a acroșat o bicicletă”, a transmis reprezentanta IPJ Bihor.

Biciclistul a suferit multiple leziuni, iar echipajele medicale efectuau, la momentul publicării acestei știri, manevre de resuscitare.

Traficul era complet blocat pe porțiunea de drum unde s-a produs accidentul, până la finalizarea cercetării la fața locului.

Polițiștii continuă verificările pentru a stabili cauza exactă și împrejurările producerii evenimentului rutier.

UPDATE, ora 23.10: Biciclistul a murit 

„Din nefericire, a fost declarat decesul biciclistului, la fața locului. Este vorba despre un bărbat, de 66 de ani, din localitatea Betfia, județul Bihor.

Rezultatul testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a relevat faptul că acesta nu se afla sub influența alcoolului”, se arată într-o actualizare trimisă de reprezentanta Poliției Bihor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!