O adolescentă de 17 ani a ajuns la Terapie Intensivă, cu multiple leziuni, după ce motociclul pe care îl conducea a fost lovit de un autoturism Volkswagen, vineri seară, într-o intersecție din localitatea Sântandrei.

Potrivit informațiilor transmise de comisar-șef Alina Fărcuța, de la IPJ Bihor, accidentul s-a produs pe 8 mai, la ora 21:05.

În urma primelor cercetări s-a stabilit că o femeie de 57 de ani, din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Păsărilor din Sântandrei, la intersecția cu drumul județean 797, „în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări”, ar fi pătruns în intersecție fără a respecta semnificația indicatorului rutier „Oprire” și fără să acorde prioritate de trecere unui motociclu care circula pe drumul județean 797, a precizat reprezentanta Poliției Bihor. 

Motociclul era condus de o tânără de 17 ani, din comuna Girișu de Criș, și circula dinspre Oradea înspre Tărian. În urma manevrei, autoturismul a intrat în coliziune laterală cu motociclul.

Adolescenta a fost transportată la spital, iar ulterior a fost internată la Terapie Intensivă. Contactat de BIHOREANUL, dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, a precizat că tânăra a suferit leziuni grave.

„A suferit un politraumatism complex cu foarte multe leziuni, la cap, torace, coloană, membre superioare, membre inferioare. Este internată la Terapie Intensivă 2, la secția de pe Corneliu Coposu”, a declarat dr. Hadrian Borcea.

Potrivit informațiilor obținute de BIHOREANUL, adolescenta deținea permis de conducere pentru categoriile AM și A1, care permit conducerea mopedelor și a motocicletelor ușoare.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a stabilit că niciuna dintre persoanele care conduceau vehiculele implicate nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor fac cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!