Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana şi Poliţia Rutieră au intervenit, sâmbătă după amiază, în jurul orei 16.45, la un accident grav petrecut pe DN19, lângă localitatea Roşiori. Două maşini marca Opel s-au izbit în plin.

"Un bărbat de 33 de ani din Săcueni, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Bihor, a pătruns pe contrasens din cauza nereducerii vitezei într-o curbă la dreapta, din zona de limitare a vitezei de deplasare la 70 km pe oră. Astfel, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus din sens opus de o femeie în vârstă de 29 de ani tot din Săcueni", a precizat duminică pentru BIHOREANUL Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor.

Una dintre maşini s-a dat peste cap şi a fost proiectată la câţiva metri în afara carosabilului. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bihor, în urma impactului, o tânără în vârstă de 19 ani din Oradea, pasageră în primul autoturism, a suferit multiple leziuni, fiind transportată la Spitalul Judeţean. Un tânăr, tot de 19 ani, din aceeaşi maşină, a suferit leziuni mai uşoare.

Ambele autoturisme au fost seros avariate, piese din ele fiind aruncate la sute de metri. Maşinile au fost transportate de la faţa locului pe platformă, de RO-Asist.

Poliţiştii continuă cercetările pentru determinarea împrejurărilor exacte în care s-a petrecut accidentul.