Un grav accident de circulație s-a petrecut joi seara pe centura Oradea, după ce șoferul unei autoutilitare a schimbat banda de circulație fără să se asigure, intrând în coliziune cu un autoturism. Imaginile de la fața locului cu cele două autovehicule distruse indică faptul că impactul a fost unul puternic.

„Joi, 3 august a.c., în jurul orei 21.25, un bărbat de 55 de ani, din municipiul Baia Mare, județul Maramureș, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Ovid Densușianu din municipiul Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns de pe banda unu de circulație pe banda doi de circulație, fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Oradea”, se arată într-o informare trimisă vineri dimineața de reprezentanții Poliției Bihor.

sursa foto: grupul INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA / Bratiș Sergiu Marius

Potrivit aceleiași informări, „în urma accidentului rutier, tânărul de 22 de ani, care conducea autoturismul, o tânără de 20 de ani, din Marghita, pasageră în autoturism, și conducătorul autoutilitarei au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital”. 

sursa foto: grupul INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA / Bratiș Sergiu Marius

Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!