Un grav accident de circulaţie s-a petrecut, luni seară, pe DN 1, aproape de intrarea în satul bihorean Săbolciu.

Din primele informaţii de la faţa locului, un TIR cu numere de Harghita, care se deplasa pe direcţia Oradea-Cluj, a frânat brusc, din motive încă necunoscute, fiind lovit din spate de un alt TIR, cu prelată Proges şi încărcat cu marfă. În cel de-al doilea TIR a intrat apoi, tot din spate, un autocar cu numere de Ungaria, care transporta din Roma, Italia, spre Piatra Neamţ 40 de persoane, inclusiv câţiva copii. În fine, şi autocarul a fost lovit din spate un un autoturism Volkswagen cu numere de Bihor.

Şoferul autocarului şi ajutorul său au rămas încarceraţi între fiare, aşa că au avut nevoie de ajutorul specialiştilor ISU Crişana. Amândoi au suferit leziuni grave la nivelul picioarelor şi, alături de un alt pasager din autocar, rănit mai uşor, au fost transportaţi la spitalul din Oradea. Toţi trei răniţii erau conştienţi când au fost preluaţi de medici.

La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje ale SMURD şi Ambulanţei, plus alte echipaje de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana. De asemenea, au fost prezente mai multe echipaje de Poliţie, dar şi ale Inspectoratului pentru Control în Transportul Rutier.

"Mergeam normal, nu aveam viteză. Numai dintr-o dată, nu ştiu ce s-a întâmplat, că a frânat brusc, dar tot am intrat în TIR", a povestit un pasager al autocarului pentru BIHOREANUL. "Venim din Roma acasă. Aşa ne-am început vacanţa... Dar bine că n-a murit nimeni. De copii e mai rău, că s-au speriat, săracii", a mai spus un alt pasager.

Poliţiştii sunt cei care, în zilele următoare, vor stabili care sunt cauzele accidentului. Luni seară, preocuparea lor a fost să elibereze şoseaua, astfel încât traficul să poată fi reluat. Pentru a tracta TIR-urile şi autocarul de pe şosea au fost folosite alte autocamioane.

Toţi pasagerii au aşteptat pe câmpul de lângă drum un alt autocar care să-i preia, cu bagaje cu tot, şi să-i ducă la Piatra Neamţ. Potrivit însoţitorului de grup, firma din Ungaria a garantat că trimite rapid un alt autocar, probabil chiar din Oradea. Aşa că românii nu s-au impacientat, ci şi-au dorit doar să-şi sune rudele, să le spună că sunt teferi.

Cert este că autocarul, ca de altfel niciun alt vehicul, nu a avut cum să ajungă rapid în zonă. Din cauza accidentului, traficul a fost blocat pe DN 1 circa o oră, iar apoi zeci de minute s-a desfăşurat pe un singur sens de mers. Cum această şosea este cea mai aglomerată din Bihor, s-au format coloane de maşini lungi de zeci de kilometri. Unii şoferi, cunoscători ai locului, au ocolit zona accidentului prin satele vecine de locul accidentului, Săcădat şi Ineu.

UPDATE:

Poliţiştii bihoreni au anunţat, marţi dimineaţă, circumstanţele în care s-a petrecut accidentul. Potrivit acestora, şoferul autocarului, un cetăţean maghiar în vârstă de 65 de ani, este cel care nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de TIR-ul din faţa sa, condus de un şofer de 36 de ani din Cluj Napoca.

Astfel, când şoferul clujean a frânat, autocarul l-a lovit din plin, împingându-l totodată în TIR-ul cu numere de Harghita din faţa lui, "condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din judeţul Harghita", precizează poliţiştii.

"În urma accidentului rutier, conducătorul autocarului, cât şi alţi doi bărbaţi, de 40, respectiv 27 de ani, pasageri în autocar, au suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora au fost internaţi în spital", mai menţionează comunicatul.