Un accident grav care a blocat, vineri, timp de mai multe ore traficul între Oradea şi Cluj, a fost provocat de un orădean. În urma evenimetului, trei persoane au fost rănite.

Evenimentul s-a produs vineri în cursul dimineţii, în jurul orei 8.

"Conducătorul unui autoturism în vârstă de ani 22 de ani, din municipiul Oradea, care circula din direcţia Cluj-Napoca înspre Oradea ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, întrând în coliziune laterală cu o autovehicul care se deplasa din sensul opus, condus de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Tîrgu Mureş", explică un comunicat al Poliţiei, citat de Monitorul de Cluj.

Impactul a fost violent, bucăţi din maşini fiind risipite peste tot.

Atât orădeanul, cât şi o pasageră de-a sa, dar şi celălalt şofer au fost răniţi.

"În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea conducătorilor auto şi a unei femei care se afla în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani", au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.