Un orădean aflat la volanul unui taxi a provocat duminică după-amiază un accident rutier grav în centrul comunei clujene Gilău. Incidentul în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren s-a soldat cu rănirea mai multor persoane, printre care s-au numărat şi doi minori, conform Cluj24.ro.

Informaţiilor furnizate de IPJ Cluj şi citate de publicaţia clujeană arată că accidentul s-a produs în jurul orei 17:45, pe DN1, circulaţia fiind îngreunată pentru o perioadă. 

„Accident rutier înregistrat în jurul orei 17.45, în localitatea Gilău, pe DN1 E60, cu implicarea a trei autovehicule, respectiv două autoturisme şi un autocamion", au transmis inițial poliţiştii, conform aceleiași surse.

Cercetările preliminare au arătat că vinovat pentru producerea accidentului ar fi un bărbat din Oradea, în vârstă de 53 de ani, care a intrat pe contrasens, la volanul unui taxi, unde s-a lovit de un TIR. La rându-i, TIR-ul a intrat într-un alt autoturism, iar acesta din urmă a lovit o mașină parcată. 

„Din cercetările preliminare efectuate a reiesit că un bărbat de 53 de ani, din municipiul Oradea, care conducea un taximetru înspre Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, intrând în coliziune cu un autotren, la volanul căruia se afla un bărbat de 49 de ani. Astfel, autotrenul a fost proiectat într-un alt autoturism din sensul opus, condus de un bărbat de 36 de ani, care la rândul său a fost proiectat într-un autovehicul parcat", a informat IPJ Cluj. 

Pompierii clujeni făcut publice câteva imagini de la fața locului, în care nu apare însă mașina taxi care a provocat accidentul, dar se pot vedea mașinile lovite ulterior și avariate grav (foto: ISU Cluj)

În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, inclusiv doi minori şi un adult, pasageri în maşina condusă de bărbatul de 36 de ani. Dintre aceștia, patru persoane au ajuns la spital. 

„Nu au existat persoane încarcerate, însă necesită îngrijiri medicale doi minori şi trei adulţi. În urma acestui accindet rutier au fost transportaţi la spital doi minori, respectiv o femeie şi un bărbat de aproximativ 35 de ani. Cu toţii sunt conştienţi şi cooperanţi", a transmis ISU Cluj.

Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative pentru şoferii implicaţi.

„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a mai precizat IPJ Cluj.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!