O fetiță de 10 ani se află în stare gravă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident produs joi după-amiază pe drumul județean 767, la ieșirea din localitatea Sărand spre Alparea.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Bihor, agent-șef Alin Laza, apelul la 112 a fost primit la ora 15.36. „Au fost implicate două autovehicule, iar în urma accidentului două persoane au suferit leziuni”, a precizat reprezentantul IPJ Bihor.
Victimele sunt conducătoarea unuia dintre autoturisme, o tânără de 20 de ani, și pasagera acesteia, o fetiță de 10 ani. Ambele au fost transportate la spital, cu răni multiple.
Șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, a declarat joi seara pentru BIHOREANUL că șoferița a suferit un traumatism cranian și un traumatism toracic, fiind internată în Staționarul I de pe Gheorghe Doja.
Fetița de 10 ani - se pare că este vorba despre sora mai mică a șoferiței internate - a suferit mai multe răni, inclusiv un traumatism cranio-cerebral complex, conform aceleiași surse. Ea a fost internată în secția de pe str. Corneliu Coposu a Spitalului Județean, la Terapie Intensivă. „Este în stare gravă”, a precizat dr. Borcea.
Polițiștii Biroului Drumuri Naționale au efectuat cercetarea la fața locului și continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.