Un bărbat a fost transportat la spital, luni, după ce maşina sa a fost lovită pe drumul DN76 în apropierea localităţii Pocola.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, accidentul s-a produs în jurul orei 9.15, când o femeie de 31 de ani din comuna Tărcaia, care conducea o autoutilitară pe direcţia Beiuş - Oradea, a pătruns pe contrasens, lovind frontal un autoturism condus regulamentar, în apropierea localităţii Pocola.
Aceasta a pierdut controlul asupra autoutilitarei fiindcă nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum. "În urma accidentului rutier, bărbatul care conducea autoturismul a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital", se arată în comunicat.
Poliţiştii Biroului Rutier Beiuş continuă în prezent cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului rutier.