Traficul a fost îngreunat, sâmbătă, în prima parte a zilei, pe DN19 la ieşire din localitatea Valea lui Mihai după ce un microbuz de transport persoane, în care se aflau 8 pasageri, a ajuns în şanţ.

"În 25 iulie, la ora 9.30, pe DN19, în afara localităţii Valea lui Mihai, un bărbat de 49 de ani din Săcuieni în timp ce conducea un microbuz dinspre Valea lui Mihai înspre Satu Mare, în momentul în care a ajuns într-o construcţie rutieră pentru calmarea traficului, situată la ieşirea din localitatea Valea lui Mihai, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie. "În urma accidentului rutier, patru persoane, toate din Săcuieni, pasagere în mcirobuz, au suferit leziuni uşoare", a mai precizat Fărcuţa. 

Poliţiştii Biroului Rutier Marghita continuă cercetările.