O persoană a fost rănită, vineri după amiază, în urma unui accident produs în Borş, între un autocamion şi un autoturism.

"Din primele informaţii, accidentul s-a produs în jurul orei 13.15, în localitatea Borş, fiind implicat un autoturism şi un autotren. Poliţiştii rutieri sunt la faţa locului pentru cercetări", a declarat BIHOREANULUI comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit unor martori, şoferul maşinii ar fi intrat în contrasens, direct în TIR.

Şoferul maşinii mici a rămas încarcerat în urma impactului.

Maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, a precizat că din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au fost mobilizate echipajele de descarcerare grea şi uşoară din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, dar şi paramedicii de la Detaşamentul 2, respectiv echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD.

"Echipajele ISU au acţionat pentru evacuarea victimei şi predarea acesteia echipajelor medicale şi paramedicale mobilizate la faţa locului", a declarat Roşca.

Victima era conştientă, fiind transportată de echipajul de SMURD la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigaţii iar din primele informaţii rănile nu îi pun viaţa în pericol. "Pacientul este conştient. A suferit un traumatism cranian şi se suspectează că ar avea leziuni la coloană. După finalizarea investigaţiilor medicale vom şti mai multe", a declarat şeful UPU-SMURD Bihor, Hadrian Borcea. 

UPDATE:

Din primele concluzii ale poliţiştilor desprinse în urma cercetărilor la faţa locului, vina pentru producerea evenimentului rutier o poartă şoferul maşinii mici, Dacia, care a condus cu viteză prea mare.

"Un bărbat de 48 de ani din municipiul Oradea, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată prin indicatoare, a pierdut controlul asupra direcţiei, a pătruns pe sensul opus de circulaţie şi a intrat în coliziune laterală cu un autotren condus de un bărbat de 37 de ani din comuna Oşorhei. Polițiștii continuă ancheta în acest caz, pentru lămurirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat Alina Dinu.