O tânără motociclistă a fost transportată miercuri la spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier cu un autoturism, în centrul Oradiei, mai precis la intersecţia străzilor Parcul Traian şi Andrei Şaguna.

"Apelul 112 s-a înregistrat la ora 13.52. Accidentul rutier s-a produs la intersecţia străzilor Parcul Traian cu Andrei Şaguna. În accident au fost implicate un autoturism şi o motocicletă. Conducătoarea motocicletei a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale. Poliţiştii rutieri efectuează cercetări la faţa locului pentru stabilirea circumstanţelor producerii accidentului rutier. Traficul rutier nu este blocat", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

(foto: Silviu Filip)

După apelul la 112, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a trimis la faţa locului echipajul de Terapie Intensivă Mobilă. "Victima era conştientă şi a fost dusă la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean. Are 22 de ani", a precizat sergent-major Alina Butaci, de la ISU Crişana. 

(foto: Silviu Filip)

Nu se ştie deocamdată din ce cauză au intrat în coliziune motocicleta şi autoturismul.

UPDATE:

Cum motociclista nu a avut nevoie de spitalizare, incidentul rutier a fost catalogat drept tamponare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!