Accident grav, joi după amiază, în Sud-Vestul Mării Negre. O navă militară rusă s-a scufundat, după ce a intrat în coliziune cu un vas comercial, plin cu oi, care a plecat din România.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, incidentul a avut loc în sud-vestul Mării Negre, la circa 40 de kilometri de Strâmtoarea Bosfor, în condiţii de ceaţă densă.

Nava rusă de recunoaştere Liman, aparţinând Flotei militare ruse din Marea Neagră, a intrat în coliziune cu un vas sub pavilion Togo, care transporta 8.800 de oi.

Vasul-cargo, identificat de armatorul GAC drept Youzarsif H., plecase din portul Midia miercuri dimineaţă, iar miercuri seară făcuse o scurtă escală în Portul Constanţa.

Deocamdată nu se cunosc exact motivele coliziunii, însă în urma impactului, nava rusă a suferit o fisură sub nivelul apei şi s-a scufundat. "Toţi membrii echipajelor ambelor nave au fost salvaţi, nu există victime", a transmis Paza de Coastă turcă.

78 de persoane, membrii ambelor echipaje, au fost salvate, astfel că nu s-au înregistrat victime omeneşti. Potrivit Pro Tv, şi animalele au fost salvate, ele fiind în siguranţă.

Nava sub pavilion Togo are la bord 8.800 de oi şi are ca destinaţie Iordania. Surse citate de presa turcă spun că, deşi vasul are avarii în partea frontală, aceasta îşi continuă cursa.

Premierul Turciei, Binali Yildirim, l-a sunat pe omologul său din Rusia, Dmitri Medvedev, pentru a-şi exprima regretul în urma scufundării navei militare ruse în Marea Neagră, informează site-ul cotidianului Hurriyet.

Un comunicat al armatei ruse notează că incidentul s-a produs la ora 11.53 (08.53 GMT), identificând celălalt vas ca Ashot-7 şi menţionând că la faţa locului au fost trimise mai multe nave ruseşti şi un avion.

Liman, intrată în serviciul forţelor ruse în 1970, ar fi monitorizat exerciţii desfăşurate de NATO în Marea Neagră, după cum au indicat în februarie surse militare.