O persoană a ajuns la spital vineri, fiind victima unui accident între două maşini, care s-a petrecut la intersecţia străzilor Traian Lalescu şi Zimbrului din Oradea.

Accidentul a fost sesizat la 112 la ora 15.36, iar la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţişti, pompieri şi paramedici. "Persoanele implicate în accident au fost evaluate şi asistate medical, iar una dintre ele a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe din Oradea", a declarat pentru BIHOREANUL purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, locotenent-colonel Camelia Roşca.

Din primele informaţii, victima ar fi rănită uşor.

Traficul în zonă este îngreunat la ora transmiterii acestei ştiri. "În prezent, traficul se desfăşoară pe o singură bandă, pe strada Traian Lalescu din Oradea, fiind dirijat de poliţiştii rutieri, care urmează să efectueze cercetări la faţa locului pentru a stabili cauzele şi circumstanţele în care s-a produs accidentul", a declarat, pentru BIHOREANUL, purtătoarea de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul-şef Alina Fărcuţa.

În urma impactului dintre cele două maşini, una dintre ele, un Volkswagen cu numere de înmatriculare de Germania, a intrat în gardul unei case.

Proprietara casei al cărei gard a fost distrus în urma accidentului a povestit pentru BIHOREANUL că evenimentul nu este unul singular în acea zonă. În ultima perioadă, acolo s-au mai petrecut încă două accidente.

"Eram în bucătărie când am auzit un zgomot puternic. Am ieşit speriată pentru că ştiam că fetiţa mea e afară. Când am ieşit am văzut o maşină care a intrat în gardul meu şi l-a distrus. Ca norocul fetiţa era în curte, teafără. Am văzut apoi şoferul speriat, cu o rană la ochi şi am mers să văd dacă e bine. Era buimac, dar mi-a zis că se simte OK. Am mers să văd cealaltă maşină, care se afla deja în colţul străzii. Încă nu-mi dau seama cum s-a întâmplat. Deja e al treilea accident care se produce în ultimele săptămâni lângă casa mea, dar de asta gardul meu a fost distrus", a povestit, pentru BIHOREANUL, Dorina Juşca.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!