O maşină a ajuns cu roţile în sus, luni dimineaţa, după ce s-a lovit de un alt autoturism, în zona magazinului Auchan din Oradea, aproape de intersecţia străzilor Traian Blajovici şi Ogorului (centura orașului).

Incidentul a fost sesizat la numărul unic de urgenţă 112 la ora 11.46.

În urma ciocnirii celor două autoturisme, unul dintre ele s-a răsturnat pe şosea şi a fost grav avariat.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. „Evenimentul rutier este fără victime", a declarat pentru BIHOREANUL, comisarul-şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Ca atare, acesta a fost catalogat de oamenii legii drept o tamponare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!