Un accident rutier a avut loc, sâmbătă la prânz, la intersecţia străzii Lugojului cu bulevardul Dimitrie Cantemir, iar trei maşini - un BMW, un Seat şi un Ford - au fost avariate, şi o persoană a fost rănită uşor.

Potrivit comisarului şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, apelul la 112 s-a făcut la ora 12.33, iar în urma impactului, o persoană a fost transportată la spital, pentru investigaţii medicale.

„Traficul rutier nu a fost blocat. Poliţiştii efectuează cercetări, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi circumstanţelor în care s-a produs accidentul”, a declarat Fărcuţa, fără a putea oferi, deocamdată, şi alte detalii.

Martori ai accidentului au relatat, într-un grup de Facebook dedicat incidentelor din traficul orădean, că vinovat pentru impact a fost şoferul autoturismului Seat.

În timp ce conducea pe direcţia Nufărul - centru, acesta ar fi intrat în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, motiv pentru care a fost lovit din partea dreaptă de BMW, care traversa intersecţia pe culoarea verde a semaforului. În urma impactului, Seat-ul a ricoşat într-un Ford, care aştepta la semafor, pe sensul de mers dinspre centru spre Nufărul.

Martorii au mai relatat că şoferul Seat-ului ar fi recunoscut că este vinovat, menţionând că era distras de o conversaţie pe care o purta cu prietenii cu care se afla în maşină. În urma impactului, BMW-ul şi Seat-ul au fost serios avariate.