Patru persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident produs duminică seară pe Bulevardul Decebal din Oradea.

„Duminică, 25 decembrie a.c., la ora 21.29, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a fost sesizat prin S.N.U.A.U. 112 că, pe Bulevardul Decebal din municipiul Oradea, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, comisar șef Alina Fărcuța.

Potrivit acesteia, patru persoane au fost transportate la spital, pentru investigații medicale.

Din imaginile disponibile pe grupul de Facebook INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA cel puțin una dintre mașinile implicate - Dacia Logan - a fost serios avariată.

În impact a fost implicat și un autoturism Audi, conform internauților.

foto: Facebook / grupul INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA / Ben Ruben

„În prezent, traficul rutier este blocat și deviat pe strada Simion Bărnuțiu. Polițiștii rutieri efectuează cercetarea la fața locului pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a mai precizat Alina Fărcuța.

UPDATE, ora 23.15:

Circulația în zona producerii accidentului rutier a fost reluată.

UPDATE: 

IPJ Bihor a transmis luni că accidentul s-a petrecut după ce șoferul Daciei Logan nu a oprit la „Stop” și astfel a pătruns neregulamentar de pe strada Simion Bărnuțiu pe Bulevardul Decebal, intrând în coliziune cu autoturismul marca Audi. Detalii, aici!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!